Stimaţi colegi,
Doamnelor şi Domnilor,

   Înaintea oricărei furtuni există un moment de linişte. Acum, la noi în ţară este o linişte bolnăvicoasă care prevesteşte o mare furtună. Este probabil ca această furtună să poarte numele de „marea destrămare naţională”. Cauza principală nu e criza mondială. Criza e doar un factor amplificator. Cine a călătorit recent în Occident a văzut imediat diferenţa!

   În România, feţele oamenilor sunt încrâncenate sau triste. Oamenii merg îngânduraţi pe stradă pentru că se gândesc ce să pună pe masă a doua zi sau cu ce îşi vor îmbrăca copiii la şcoală, la toamnă. În România, majoritatea salariaţilor aşteaptă leafa pentru a o da în aceeaşi zi pe datoriile făcute pentru o casă, o maşină sau pur şi simplu pentru nevoi personale. În România, cei care nu au luat un credit anul trecut, pentru că „au mai aşteptat”, nici n-o să-l mai vadă în acest an.

   Românii au trecut, în doar doi-trei ani, de la frumoasa frenezie a muncii la păguboasa disperare a jucătorului. Cele mai bune afaceri în România de azi sunt sălile de jocuri, cârciumile şi acatistele!. La noi, unul din doi români joacă la Loto şi câştigul e aşteptat cu sufletul la gură, ca o minune dumnezeiască, toţi amăgindu-de că în duminica asta vor câştiga pontul cel mare. La asemenea realităţi, avem o politică pe măsură!

   La noi, la alegerile europarlamentare, toate partidele au câştigat. Dar au câştigat doar locurile în Parlamentul European! Legitimitatea profundă, dată de o majoritate reală, nu există! Pentru că prezenţa a fost slabă, iar cauza o reprezintă lehamitatea de viaţa politică  pe care o au cetăţenii din România. V-o spun cu toată responsabilitatea şi tristeţea, chiar dacă în colegiul meu prezenţa a fost relativ bună.
 
   Aceasta este realitatea socio-politică. Realitatea economică este mult mai gravă şi, din păcate, nu se vede niciun semn bun. Privind din teritoriu, nu pot fi mulţumit de performanţele de până acum ale Guvernului. Ministerele economice fac joc de glezne, ministerele sociale dau mărunt din buze! Statul nu mai poate face nimic dacă nu e susţinut şi de voinţă politică.
Conform analiştilor în domeniu, economia a scăzut constant de la începutul anului. Aşa cum se arăta deunăzi, în aprilie există o aplecare în jos, o decelerare de 1% a creditelor noi acordate companiilor. Iar previziunile arată că procentul se va mări.

   Deşi vor să se autosusţină, întreprinderile, companiile mai mari sau mai mici nu vor reuşi nici măcar să mai ia un credit, darmite să-l plătească înapoi. Situaţia este simplă şi oarecum hilară. S-au impus astfel de condiţii încât companiile nu pot contracta un credit. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu persoanele fizice. Chit că suntem buni plătitori ai creditelor, experţii estimează că în următorii ani se vor dubla cazurile de incapacitate de plată, din cauza faptului că populaţia nu are economii, în timp ce riscul şomajului este din ce în ce mai mare.

Stimaţi colegi,

   Un calcul simplu ne arată că, odată ce o banca dă un credit unei companii sau întreprinderi în monedă străină să zicem, în condiţiile unei deprecieri a monedei locale, acesta este aproape imposibil de plătit. Cu cât rata neachitării creditelor este mai mare, cu atât pierderile sunt mai mari. Să zicem că o bancă  oarecare are un capital propriu pe care îl consumă dând credite. Cel puţin 10 procente din aceste credite nu mai pot fi încasate datorită incapacităţii de plată a companiilor. Capitalul propriu scade vizibil, iar banca respectivă are nevoie urgentă de capital proaspăt.

   Dacă banca-mamă nu reuşeşte să pună la dispoziţie filialei din România acest capital, filiala va da faliment. Iar dacă şi acest lucru se întâmplă, şi ca această filială mai sunt şi altele ale altor bănci, atunci sistemul economic s-ar duce de râpă, şi statul, de asemenea, ar da faliment. Şi atunci care ar fi singura variantă? Ca banca să intre în administrarea statului. Dar cine mai poate salva statul?  Vrem oare să se ajungă până aici? Iată întrebări pe care le consider esenţiale pentru o analiză a situaţiei actuale. Îngreunarea condiţiilor de creditare şi schimbarea legislaţiei în vigoare nu au făcut decât să dea întreprinderilor, dar şi oamenilor, o bâtă în moalele capului.

   Condiţia absolut necesară de a rezista anului critic pe care îl traversăm este aceea de a se revedea condiţiile creditării. Apreciem demersul domnului preşedinte Traian Băsescu de a discuta cu bancherii, dar acest lucru nu e suficient! Nu putem accepta să devenim sclavii unei conjuncturi, dar nici nu se poate face haiducie cu băncile!. „Creditul” şi „încrederea” sunt două cuvinte înrudite. Amândouă depind de predictibilitatea mediului socio-economic şi politic. Iar predictibilitatea este în strânsă corelaţie cu coerenţa şi buna aplicare a legilor.

   Suntem capabili să construim o strategie de relansare economică. Am mai făcut-o de-a lungul istoriei noastre. Vă propun să ne aplecăm asupra cadrului legislativ existent privind creditarea şi să vedem ce anume putem modifica pentru a înlesni accesul companiilor la credite şi a facilita relansarea economică a României.

Vă mulţumesc,   

Senator: ing. Florin Constantinescu

15.06.2009